A șaptea ediție a evenimentului caritabil „Genesis for Life“, dedicată Secției de Terapie Intensivă Neonatologie a Spitalului „Marie Curie“

Un nou eveniment caritabil organizat de Fundația „Genesis for Life“ va avea loc joi, 8 decembrie, începând cu ora 19.00, la The H Gallery, unde se va desfășura o licitație de artă. Fondurile obținute vor fi folosite pentru dotarea Secției de Terapie Intensivă Neonatologie a Spitalului Clinic de Urgență „M.S. Curie“ cu un video microscop vascular. 

Tineri artiști români își vor licita lucrările în cadrul evenimentului „Genesis for Life˝, marca Genesis College, pentru a susține cauza caritabilă a ediției din acest an. De-a lungul anilor, comunitatea Genesis a contribuit la dotarea Secției de Terapie Intensivă Neonatologie a Spitalului „Marie Curie“, coordonată de dr. Cătălin Cîrstoveanu, cu cinci aparate medicale, iar de data aceasta obiectivul propus este achiziționarea unui video microscop vascular care va salva viețile copiilor încă din primele momente. Prin intermediul tehnologiei non-invazive, aparatul măsoară și analizează sănătatea microvasculară și raportează în mod obiectiv informații legate de diabet, hipertensiune arterială, boli de inimă, boli de rinichi, accident vascular cerebral, demență, șoc septic, tulburări inflamatorii și metastaze ale cancerului. 

Cei care doresc să se alăture acțiunii caritabile sunt rugați să confirme participarea la evenimentul „Genesis for Life“ până pe data de 5 decembrie, pe adresa comunicare@genesis.ro, iar cei ce vor să sponsorizeze direct această cauză, prin orice sumă donată sau prin licitarea unui tablou dintre cele expuse la The H Gallery, pot contacta organizatorii la aceeași adresă. 


Împreună putem oferi copiilor șansa unei vieți mai bune!